Toate produsele comercializate de către site-ul nostru, beneficiază de condiții de garanție conforme legislației în vigoare și politicilor comerciale ale producătorilor.
Produsele sunt noi, în ambalajele originale și provin din surse autorizate de fiecare producător în parte.
Oferim 12 luni garanție pentru persoanele juridice/companii/utilizare profesională și 24 de luni garanție pentru persoanele fizice la toate produsele.
Oferim service autorizat pentru mărcile: Husqvarna, Lombardini, Kohler, Biemmedue.
Garanţie şi Conformitate
În conformitate cu Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului şi Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, declarăm că produsul livrat corespunde documentaţiei de execuţie a producătorului şi/sau declaraţiei de conformitate a produsului şi suntem răspunzători pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul livrării produselor.
Termenul de garanţie asigurat de către vânzător pentru un produs este de 1 an sau egal cu termenul de garanţie acordat de producatorul acelui produs, oricare dintre aceste perioade este mai lungă. Termenul de garanţie al produselor se consideră de la data menţionată pe certificatul de garantie precum şi în factura fiscală care atestă vânzarea.
Răspunderea vânzătorului pentru lipsa conformitaţii produselor este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 24 luni de la livrarea produselor, dată menționată în prezentul certificat precum şi în factura fiscală care atestă vânzarea.
Durata medie de utilizare a produsului este de 5 ani, timp în care se asigură piese de schimb în post garanţie.
Garanţia este valabilă doar pe teritoriul naţional cu excepţia acelor produse care beneficiază de garanţie internațională aşa cum este stabilit de producător.
Condiţii de acordare a Garanţiei şi Conformităţii
Serviciile de service în cadrul perioadei de garanţie sunt asigurate la sediul vânzătorului sau la service-urile partenere (acolo unde este cazul).
Garanţia se acordă la prezentarea produsului împreună cu certificatul de garantie, factură fiscală care atestă achiziţionarea bunului.
Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre apariţia lipsei de conformitate a produsului (a defectului) în termen de maxim 2 luni de la data constatării acesteia.
Până la proba contrară, orice lipsă de conformitate (defect) apărut în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la data livarii, cu exceptia cazurilor în care prezumția este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.
Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare.
Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:
1. Corespund descrierii facute de vanzător şi au aceleasi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;
2. Corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;
3. Corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;
4. Fiind de același tip, prezintă parametri de calitate şi performante normale, la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vanzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.
Cumpărătorul are dreptul să ceară fie repararea produsului, fie înlocuirea acestuia, fie reducerea corespunzătoare a prețului ori rezoluțiunea contractului, în condițiile legii şi ale prezentului certificat.
Orice reparare sau înlocuire a produsului în perioada de garanţie va fi rezolvată într-o periodă rezonabilă de timp, de maxim 15 zile.
Consumatorul poate solicita o reducere de preţ sau rezoluţiunea contractului dacă agentul economic nu poate nici repara şi nici înlocui produsul, dacă nu poate efectua remedierea într-o perioadă rezonabilă de timp sau dacă nu a realizat repararea fără un inconvenient semnificativ pentru consumator.
Perioada de nefuncţionare datorată lipsei de conformitate a produsului prelungește în mod corespunzator termenul de conformitate; în acest sens se va face menţiune în certificat.
În cazul înlocuirii unui echipamant sau unei piese, piesa nouă devine proprietatea beneficiarului, iar piesa defectă trece în proprietatea vanzătorului.
Limitări şi excluderi ale Garanţiei şi Conformitaţii
Vanzătorul poate refuza repararea sau înlocuirea produsului neconform, conform opțiunii consumatorului dacă aceasta este imposibilă sau disproporționată în comparaţie cu soluții alternative care sunt disponibile ţinând cont de valoarea produsului fără defect sau de importanţa lipsei de conformitate şi dacă ar putea fi realizată o reparaţie alternativă fără un inconvenient semnificativ penstru consumator.
Consumatorul nu este îndreptăţit să solicite rezoluțiunea contractului dacă lipsa conformității este minoră.
Dacă vanzătorul nu constată existenţa unui defect pentru care se angajează răspunderea acestuia, rezultă că situaţia este o solicitare nejustificată de acordare a garanţiei, pentru care poate cere Cumpărătorului plata contravalorii manoperei de diagnosticare a produsului conform tarifelor de consultantă / oră.
Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator.
Produsele consumabile şi accesoriile nu beneficiază de garanţie - vă rugăm să verificaţi buna funcționare a acestora în momentul achiziţionării.
Garanţia nu va fi acordată în cazul în care se constată că nu au fost respectate instrucţiunile de instalare, punere în functiune, utilizare, întreţinere, manipulare, transport şi depozitare ale produsului astfel cum sunt prezentate în documentaţia însoțitoare şi cum au fost prezentate la predarea produsului.
Problemele de natură software nu fac obiectul garanţiei, rezolvarea acestora presupunând achitarea de către client a tarifelor de service în vigoare.
Nu răspundem de eventualele incompatibilităţi dintre sistemele sau subansamblele livrate de noi şi produsele altor firme.
Nu se acordă garanţie pentru defectele generate de șocuri mecanice sau de fluctuaţii/vârfuri de tensiune, lipsa împământării, utilizarea sau expunerea în condiţii de mediu improprii (alimentare la tensiune necorespunzătoare, umezeală excesivă, lichide, praf, temperaturi necorespunzătoare, etc.)
Garanţia nu acoperă cazul în care apar daune rezultate din transport defectuos (cu exceptia cazului în care acesta este efectuat de firma noastră), accidente, trăznet, inundaţie, foc, etc.
Garanţia se pierde în cazul în care produsul prezintă intervenţii din partea unor persoane neautorizate de vânzător.
Garanţia se pierde dacă tipul sau seria de pe produs au fost modificate, șterse, înlocuite sau au fost făcute ilizibile.
Daca întâmpinați orice problemă tehnică nu ezitați să ne contactați la:
Numerele de telefon: +0359 466 771 sau +0771 483 752
Adresa de email: contact@motorpro.ro